Campania „Încălțăm România Desculță” ajunge în Gorj: 20 de elevi sprijiniți la început de școală
Un număr de 20 de elevi din județul Gorj au beneficiat de sprijin în cadrul campaniei naționale „Încălțăm România Desculță”, inițiată de Asociația Glasul Vieții și coordonată de părintele Dan Damaschin. Acțiunea se adresează copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse.
Cinci elevi de la Școala Gimnazială „Ion Popescu” din Bărbătești au primit ghiozdane echipate, hăinuțe și încălțăminte. Alți 15 elevi ai Școlii Gimnaziale Jupânești au beneficiat de același tip de ajutor.
Reprezentanții Școlii Gimnaziale „Ion Popescu” Bărbătești au transmis un mesaj în care au subliniat semnificația gestului: „Uneori, un ghiozdan înseamnă mai mult decât rechizite. Înseamnă încredere, încurajare și șansa de a începe școala cu bucurie și demnitate. Nu este vorba doar despre obiecte. Este vorba despre oameni care aleg să fie alături de copii și să le transmită un mesaj simplu și puternic: «Ești important. Nu ești singur. Mergem mai departe împreună!»”
Școala a mulțumit celor care au făcut posibil acest demers și tuturor celor care susțin astfel de inițiative. „O comunitate adevărată se construiește atunci când avem grijă unii de ceilalți. Pentru că niciun copil nu ar trebui să simtă că este singur în drumul său către școală și către viitor”, au adăugat reprezentanții unității de învățământ.
