Conducerea Spitalului Județean Târgu Jiu, despre raportul Curții de Conturi

E Laurentiu
3 Min Read

Spitalul Județean din Târgu Jiu explică neregulile din achizițiile de materiale de dializă

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a transmis un punct de vedere oficial ca răspuns la un articol care relata concluziile unui raport al Curții de Conturi privind achizițiile de materiale pentru pacienții dependenți de dializă. Reprezentanții unității spitalicești recunosc că au existat întârzieri în întocmirea documentațiilor pentru inițierea procedurilor de achiziție, dar susțin că acestea nu au generat prejudicii financiare și nici nu au pus în pericol viața pacienților.

Potrivit conducerii spitalului, deficitul de personal de la Compartimentul de Achiziții, accentuat de suspendarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din instituțiile publice, a contribuit la apariția acestor întârzieri. La aceasta se adaugă complexitatea și numărul mare de contracte încheiate la nivelul unității, de aproximativ 3.000 pe an.

Reprezentanții spitalului precizează că, prin utilizarea procedurilor de negociere fără publicare, nu a fost creat un prejudiciu asupra bugetului instituției, întrucât prețurile plătite nu au depășit tarifele obținute ulterior în licitația publică deschisă. De asemenea, se menționează că pacienții au beneficiat în continuare de materialele sanitare necesare, fără a le fi pusă viața în pericol.

Procedura de licitație publică deschisă a fost inițiată la începutul anului 2025, însă, din cauza contestațiilor repetate, conducerea spitalului a decis să utilizeze în continuare procedura de negociere fără publicare pentru a asigura aprovizionarea fără întreruperi cu materialele de dializă necesare pacienților, fără a aduce prejudicii bugetului unității, așa cum ar rezulta și din raportul Camerei de Conturi.

În prezent, procedura de licitație deschisă a fost finalizată prin încheierea unui acord cadru valabil pentru o perioadă de patru ani. Totodată, după deblocarea posturilor vacante, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a publicat în data de 1 septembrie 2026 anunțul privind organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant de economist în cadrul Compartimentului de Achiziții.

Conducerea unității mai precizează că recomandările din raportul Camerei de Conturi Gorj au termen de implementare 31 decembrie 2026 și vizează elaborarea sau actualizarea procedurilor operaționale privind achizițiile publice. În acest moment, spitalul se află în faza de finalizare a modificărilor procedurilor operaționale.

Share This Article