Un fost liberal îl critică dur pe Iordache: „Este o execuție”

E Laurentiu
2 Min Read

Critici dure la adresa conducerii PNL Gorj după excluderea a trei membri din Biroul Politic Județean

Unul dintre cei mai vechi liberali din Gorj, profesorul universitar Dorel Chirițescu, a criticat dur măsura luată de liderul PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, de a exclude trei membri din Biroul Politic Județean al organizației. Reacția sa a fost publicată pe pagina sa de socializare, unde și-a exprimat nemulțumirea față de decizia conducerii partidului.

„Dragi prieteni, aflu fără surprindere, că trei dintre colegii mei de partid au fost dați la o parte, excluși, din organismul județean de conducere. Iată cum PNL renunță cu seninătate la oameni, ca și cum ar fi plin de profesori universitari, somități în domeniile lor, așa cum este domnul doctor Sârbu și de tineri excepționali ca Andrei Porei. Dimpotrivă, PNL Gorj are urgentă de nevoie de asemenea oameni”, a scris Chirițescu.

Fostul liberal consideră că motivul invocat pentru excludere este unul pueril și susține că decizia reflectă o atitudine de eliminare a celor care se remarcă prin competență. „Motivul excluderii este unul pueril. De fapt, oricine este mai înalt sau mai deștept trebuie executat. Și iată cum execuțiile continuă fără nicio jenă. Analfabeții aroganți ai politicii, care au adus țara și județul în impas își fac încă de cap”, a adăugat el.

Profesorul universitar atrage atenția asupra consecințelor pe termen lung ale unor astfel de decizii, sugerând că acestea alimentează nemulțumirea electoratului și favorizează opțiuni politice extremiste. „Și atunci n-ar mai trebui să ne mai mirăm când oamenii votează extremismul. Râde lumea de noi și noi în loc să avem preocupări legate de bunul mers al treburilor, ținem capul de afiș cu excluderi. Mi se pare deja prea mult. Mult prea mult!”, a conchis Dorel Chirițescu.

Share This Article