Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită la Muzeul Crucilor de la Măceșu
Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox, a fost marcată luni, 14 septembrie, la Muzeul Crucilor de la Măceșu, aparținător orașului Târgu Cărbunești. Manifestarea a fost organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Primăria Târgu Cărbunești și Centrul Cultural „Tudor Arghezi”.
Evenimentul a început în biserica satului, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde preotul paroh Boiangiu Irinel a oficiat Sfânta Liturghie. În curtea muzeului, preotul a săvârșit o slujbă de pomenire dedicată oamenilor de cultură ale căror cruci se află în patrimoniul muzeului, pomeniți după pomelnicul întocmit de Pompiliu Ciolacu.
După slujbă, Ana Călina, Cristina Ciolacu și alte femei din sat au dat de pomană câte un pachet cu alimente tuturor celor prezenți, de la elevi până la oamenii satului.
Etnologul Pompiliu Ciolacu, inițiatorul muzeului alături de Iuliu Călina, viceprimar al orașului Târgu Cărbunești, în prezent decedat, a vorbit despre importanța păstrării mărturiilor trecutului și despre rolul muzeului în conservarea patrimoniului tradițional. A povestit cum copilărea pe acele locuri, clădirea muzeului fiind fosta școală a satului Măceșu, iar acum despre acest loc se vorbește și peste hotare. Le-a mulțumit celor implicați și doamnei Ana Călina, al cărei soț, Iuliu Călina, a contribuit la dezvoltarea satului.
Un moment deosebit a fost prezentarea unei noi cruci din lemn intrată în patrimoniul muzeului, adusă din zona Brașovului de inginerul Decebal Muscalu, care a descoperit muzeul prin intermediul presei naționale și a considerat că acesta este locul potrivit pentru crucile vechi recuperate din diferite regiuni ale țării.
Primarul Dănuț Birău a subliniat că a devenit o tradiție ca de Înălțarea Sfintei Cruci să se adune la Măceșu pentru a-i comemora pe cei care au lăsat în urmă o „dâră de lumină”. A menționat că Biserica și Muzeul există datorită lui Pompiliu Ciolacu și răposatului Iuliu Călina și a îndemnat la respect față de valorile culturale încă în viață, amintindu-l pe criticul literar Grigore Grigurcu.
Istoricul Gheorghe Nichifor a vorbit despre oamenii de cultură ai Gorjului care ne părăsesc, evocând trei nume legate de simbolul crucii: patriarhul Macarie din secolul al IV-lea, patriarhul Zaharia din secolul al VII-lea și Pompiliu Ciolacu. A felicitat organizatorii și a menționat că și cei din Valea Amaradiei își doresc un muzeu similar la Mănăstirea Hurezani.
Scriitorul și jurnalistul Vasile Vasiescu, redactor-șef al revistei „Gazeta Gorjului”, a povestit despre o troiță din satul său natal Bălănești, făcută în 1842 și donată în 1906 de Constantin și Gheorghe Negrescu lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, aflată acum la Muzeul Național al Țăranului Român cu numărul de inventar 6.
Finalul evenimentului i-a fost dedicat defunctului Ion Mocioi, Pompiliu Ciolacu recitând versuri pe fond muzical.
La manifestare au participat primarul Dănuț Birău, reprezentanți ai administrației județene (Gheorghe Nichifor, Alexandru Băluță, Daniela Gapșea), o delegație a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu” (col. rtr. Gigi Bușe, ing. Vasile Ionescu, Viorica Ionescu, Ion Ungureanu, Vasile Gogonea, Marin Dogaru), membri ai Filialei „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți (Gigi Bușe, Vasile Gogonea, Dorin Brozbă), Vasile Vasiescu cu soția, Ana Călina, Cristina Ciolacu și un grup de elevi de la Târgu Cărbunești.
