Căpitanul CSM Târgu Jiu crede în promovare: „Dacă vom continua să muncim, ne vom atinge obiectivul”
Adelin Pîrcălabu, căpitanul formației CSM Târgu Jiu, este convins că echipa gorjeană poate ajunge în liga secundă în următorii doi ani. Fotbalistul, unul dintre cei mai experimentați din lotul pregătit de Mario Găman, a vorbit despre evoluțiile din startul sezonului și despre presiunea care există pe o echipă cu foarte mulți tineri în componență.
„Cred că am avut un start de sezon bun, dar consider că puteam să strângem mai multe puncte, ținând cont de evoluțiile noastre. Am avut meciuri bune în care poate ne-a lipsit puțin șansa sau concentrarea în anumite momente. Important este să învățăm din fiecare partidă și să continuăm să muncim pentru a obține rezultate cât mai bune. Cred că față de anul trecut suntem o echipă mai matură. Jucătorii mai tineri au căpătat experiență și au mai multă încredere, iar acest lucru se vede în teren”, a declarat Pîrcălabu.
Căpitanul consideră că accidentarea lui Denis Brînzan a contat mult în acest start de sezon, însă grupul a încercat să compenseze absența sa. De altfel, s-a observat o creștere în jocul CSM-ului de la promovarea în eșalonul al treilea.
„Eu cred că da, avem potențialul să promovăm în Liga 2 în următoarele două sezoane. Avem un grup bun și cred că, dacă vom continua să muncim, să progresăm și să fim constanți de la un meci la altul, putem să ne atingem acest obiectiv. Important este să luăm fiecare meci pas cu pas. Accidentarea lui Denis Brînzan a fost, cu siguranță, o pierdere importantă pentru noi, mai ales la începutul sezonului, dar am încercat să ne adaptăm și să compensăm prin unitatea grupului. Îi dorim să revină cât mai repede și să fie din nou alături de noi”, a mai spus Adelin Pîrcălabu.
Urmează o partidă dificilă cu Academica Balș, în etapa a șasea a Ligii 3 Supersocre. Căpitanul gazdelor este sigur că aportul publicului va fi decisiv în obținerea celor trei puncte, deși adversarul este unul puternic.
„Ne așteaptă un meci dificil, pentru că Academica Balș este o echipă bună și cu siguranță va fi o partidă disputată. Noi ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, să intrăm motivați, să fim disciplinați și să dăm totul pentru cele trei puncte. Obiectivul nostru este clar să câștigăm. Contează foarte mult. Sprijinul fanilor ne dă energie și motivație, mai ales în momentele dificile ale unui meci. Simțim că sunt alături de noi și le mulțumim pentru susținere. Sperăm să le răsplătim în continuare încrederea prin rezultate și evoluții cât mai bune. Avem nevoie de susținerea lor din tribune, iar noi promitem că vom da totul pentru victorie”, a precizat jucătorul.
Meciul se dispută vineri, 25 septembrie, de la ora 20.00. Pîrcălabu mai are experiențe la Pandurii, FC Voluntari, Gloria Buzău sau Viitorul Târgu Jiu.
