PSD anunță că nu va vota guvernul condus de Siegfried Mureșan
Partidul Social Democrat a luat o decizie fermă, asumată și ireversibilă de a nu vota Guvernul Bolojan de rit nou, condus de Siegfried Vasile Mureșan, a anunțat formațiunea politică. Potrivit PSD, decizia rămâne stabilită, iar partidul își asumă guvernarea.
„Nu cedăm la presiuni mediatice, la șantaj politic și nu ne lăsăm intimidați de cei care, cu tupeu, au umplut spațiul public de fake news-uri și ne-au acuzat cu tot felul de invenții doar pentru a forța un vot PSD pentru acest Guvern în Parlament”, a transmis PSD.
Sorin Grindeanu: România trebuie să iasă rapid din interimat
Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a declarat că România trebuie să iasă rapid din actualul interimat în cazul în care Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu primește votul Parlamentului.
Potrivit acestuia, după un eventual eșec al premierului desemnat, există două variante: desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru sau declanșarea procedurilor pentru alegeri anticipate.
Întrebat cât timp ar mai putea rămâne Ilie Bolojan premier interimar în situația în care Cabinetul Mureșan nu obține voturile necesare în Parlament, Grindeanu a spus că se așteaptă ca una dintre cele două proceduri să fie declanșată rapid.
„Eu sper ca rapid să se intre într-una din cele două proceduri posibile, ori nominalizarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru, ori declanșarea procedurilor pentru alegeri anticipate. Nu există alte variante”, a declarat Sorin Grindeanu.
