S-a stabilit ora jocului dintre CSM Târgu Jiu și CSM Iași
Echipa de senioare a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu revine pe parchet duminică, 4 octombrie. În etapa a 5-a a Ligii Florilor, CSM Târgu Jiu va întâlni, pe teren propriu, formația CSM Iași.
Partida este programată să înceapă de la ora 18.00.
După primele patru runde, ambele echipe au câte o victorie. Trupa pregătită de Liviu Andrieș și CSM Iași au același obiectiv pentru acest sezon: rămânerea în Liga Florilor.
Cele două formații s-au întâlnit și într-o partidă de verificare în această vară, la Târgu Jiu. Atunci, în cadrul Memorialului „Mircea Pașek”, echipa alb-albastră a învins formația din regiunea Moldovei cu scorul de 29-24.
Jucătoarele Aitana Santos, Ema Hrvatin și Andreea Chiricuță, indisponibile în ultima etapă, ar putea reveni pe parchet duminică.
