Dialog duhovnicesc despre smerenie și ocrotirea divină
La mormântul de lângă Mănăstirea Prislop, credincioșii din întreaga țară și din străinătate continuă să vină pentru a se ruga și a-și găsi liniștea sufletească. Într-un schimb de gânduri duhovnicești, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca răspunde întrebărilor celui care îl caută cu smerenie.
Cel ocrotit mărturisește că pelerinii vin la mormântul sfântului în toate anotimpurile, mai ales toamna, când „frunzele îngălbenesc și sufletele cernite caută ocrotire și alinare”. Sfântul Arsenie îi amintește de pilda omului căzut între tâlhari, care se pogora din Ierusalim în Ierihon, arătând că locul de odihnă binecuvântat de Dumnezeu trebuie să-i amintească mereu de starea omului căzut din Rai în lumea aceasta.
Preocupările interioare și tăcerea duhovnicească
Întrebat cum reușește să vadă supărarea din sufletul omului, Sfântul Arsenie Boca mărturisește: „De viața altora în afara zidurilor teologiei, am fost în cea mai perfectă indiferență și necunoștință! Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare!”
Sfântul explică faptul că vorbirea i-a fost urâtă de unii încă de când se știe, motiv pentru care și-a ales numele călugăresc după Avva Arsenie, care își alesese nevoința tăcerii prin care s-a desăvârșit interior. Teza sa de licență în Academia Teologică, intitulată „Încercări asupra vieții duhovnicești”, rezuma strădaniile sale spre desăvârșirea interioară a omului. „Dumnezeu vede cu ce preț cauți binele altora și nu pe al tău”, subliniază sfântul.
Rugăciune pentru ruperea blestemelor ereditare
Cel ocrotit cere sfântului să rupă orice blestem ereditar care ar putea opera în familia sa: tipare de păcat repetate din generație în generație, boli moștenite, sărăcie cronică, dependențe, tendințe spre depresie, anxietate și frică.
Sfântul Arsenie îl îndeamnă să aibă „numai frica de Dumnezeu, care este începutul înțelepciunii”, deoarece frica iscată de grijile lumești paralizează și împiedică viața deplină. El declară libertate totală asupra urmașilor, pentru ca „copiii, nepoții și strănepoții să fie liberi de toate aceste cătușe, ca să trăiască sub binecuvântare și nu sub blestem”.
Binecuvântarea muncii și a vieții de zi cu zi
Cel ocrotit se roagă ca munca sa să fie binecuvântată și productivă, ca mintea să-i fie creativă, ca vorbele sale să zidească și nu să distrugă, ca reputația să-i fie protejată de calomnie, ca eforturile să-i fie răsplătite pe bună dreptate, iar venitul să rămână suficient nu doar pentru nevoile de bază, ci și pentru a-i ajuta pe cei în nevoie și a contribui la lucrarea lui Dumnezeu.
Sfântul îi răspunde: „Oamenii trebuie să se ajute unii pe alții. Nu te ajuți pe tine decât ajutându-i pe ceilalți!” El îndeamnă la rugăciune pentru ocazii de a face bine, fiindcă „nu e zi fără să nu se ivească un asemenea prilej”, și subliniază că trebuie să dăruim celorlalți „nu după cum merită, ci după cum au nevoie”.
Conștiința eului și conștiința religioasă
Întrebat despre deosebirea dintre „conștiința eului” ocrotit de oameni și conștiința omului ocrotit de Dumnezeu, Sfântul Arsenie explică: în conștiința eului, omul se înțelege ca centru al lumii și reduce la el toate elementele existenței; în sfera conștiinței religioase, dimpotrivă, omul se descoperă în întregime dependent de o putere care îl depășește, care îl pătrunde și îl atrage spre ea.
Pe conștiința religioasă se altoiește smerenia, „mama tuturor virtuților”, iar pe conștiința eului se grefează independența, neascultarea îndărătnică și trufia, „căpetenia răutăților”. Sfântul avertizează că focul acestui război nevăzut nu-l stinge decât smerenia, „dulama lui Dumnezeu”, și încheie: „E mai bine a fi smerit, decât a ști ce este smerenia!”
Poruncile vieții și odihna în Dumnezeu
Despre înțelegerea poruncilor divine, Sfântul Arsenie spune că acestea sunt „poruncile vieții”, iar oamenii au multe greșeli față de viață, față de viața lor, a copiilor lor și față de viitorul neamului. Preoții au canonul să asculte necazurile credincioșilor, iar când vine unul mai curat, se odihnesc și simt bucurie.
La întrebarea dacă oamenii se odihnesc în Dumnezeu sau Dumnezeu se odihnește în noi, sfântul răspunde că în primele veacuri ale creștinismului toți creștinii se numeau sfinți pentru că zilnic se mărturiseau și se împărtășeau, iar unii plecau la treburile lor zilnice și se trezeau arestați sau li se tăia capul pentru credința în Hristos. „Întru aceștia se odihnea Dumnezeu”, spune el, îndemnând la reflecție asupra cuvintelor: „Că Sfânt ești Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești!”
În final, Sfântul Arsenie îndeamnă: „Vreți plata Duhului Sfânt? Odihniți-L pe Dumnezeu întru voi! Cealaltă plată nu e decât pedeapsă și pe asta nu o vreți!” El explică faptul că Dumnezeu în Treime locuiește în oameni asemenea soarelui care este unul singur, dar dă lumină și căldură, și nu este Lumina care arde, ci Lumina de pe Muntele Taborului.
