Studenții UCB participă la Târgul de Adopții Canine de la Rovinari

E Laurentiu
2 Min Read

Studenții UCB se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari

Liga Studenților din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” s-a alăturat cauzei Târgului de Adopții Canine organizat la Rovinari, oferind hrană pentru câinii cazați în adăpostul public. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, și va avea loc duminică, 4 octombrie, în centrul orașului Rovinari, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Salvamont Gorj, alături de doi câini de salvare, interpreta de muzică populară Claudia Dascălu și cursanții Școlii Populare de Artă „Constantin Brâncuși”, care vor susține momente artistice. De asemenea, elevii școlilor din Rovinari vor prezenta programe special pregătite pentru această zi, iar copiii se vor putea implica în activități interactive, inclusiv ateliere de pictură pe față.

Organizatorii transmit mulțumiri tuturor partenerilor, instituțiilor și voluntarilor care sprijină acest demers pentru promovarea adopției responsabile. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00, în centrul orașului Rovinari, sub sloganul „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”.

Câinii prezenți la târg provin din Adăpostul Public Rovinari și își așteaptă viitorii stăpâni. „Aceștia sunt doar câțiva dintre prietenii pe viață care își caută o familie iubitoare și o a doua șansă la un cămin sigur. Invităm toți cetățenii să participe în număr mare, să sprijine adopția responsabilă și să se bucure alături de noi de o zi dedicată compasiunii și iubirii față de animale”, a transmis șeful serviciului public, Luis Popa.

Share This Article