Centrala pe gaze de la Mintia a pornit pentru prima dată. Investiția va ajunge la o capacitate de 1.700 MW
Centrala pe gaze de la Mintia a înregistrat un moment important în procesul de punere în funcțiune, după ce turbina pe gaz nr. 1 a fost aprinsă și a funcționat pentru prima dată cu gaz natural. Anunțul a fost făcut de premierul Ilie Bolojan, care a precizat că în perioada următoare vor fi finalizate testele, urmând ca instalația să fie sincronizată cu rețeaua electrică.
Potrivit șefului Guvernului, prima aprindere a turbinei reprezintă o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai mari investiții din sectorul energetic românesc din ultimii ani. Lucrările au avansat constant, iar în luna iunie proiectul era realizat în proporție de peste 80%. Pe 15 iunie au fost puse sub tensiune instalațiile necesare racordării turbinei la rețea, iar acum a avut loc prima funcționare pe gaz natural.
Următoarea etapă constă în finalizarea testelor și sincronizarea cu rețeaua, după care centrala ar urma să livreze primii megawați în Sistemul Energetic Național. Cele două turbine pe gaz vor avea împreună o capacitate de aproximativ 1.100 MW, iar după finalizarea ciclului combinat, capacitatea instalată a centralei va ajunge la circa 1.700 MW.
Investiția, una privată, depășește 1,2 miliarde de euro și este realizată pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Mintia. Premierul Ilie Bolojan a declarat că noua capacitate de producție va contribui la creșterea cantității de energie produse în România și la reducerea dependenței de importuri, în special în perioadele cu un consum ridicat, precum serile și sezonul rece.
„Pentru România, asta înseamnă mai multă energie produsă în țară, mai puține importuri și o capacitate mai bună de a acoperi consumul în perioadele dificile, mai ales seara și iarna”, a transmis premierul.
Acesta a mai precizat că, împreună cu centrala de la Iernut, noile capacități de producție pe gaz ar urma să contribuie, de anul viitor, la consolidarea siguranței Sistemului Energetic Național. Ilie Bolojan a mulțumit echipelor investitorului și autorităților implicate în derularea proiectului și a subliniat importanța continuării colaborării dintre instituții, astfel încât testele și etapele următoare să fie finalizate fără noi întârzieri.
