Grindeanu: PSD ar putea vota un guvern minoritar PNL-UDMR
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democrații ar putea susține un guvern minoritar format din PNL și UDMR, respingând însă varianta unui executiv minoritar condus de PSD.
„Cred că am fost destul de clar astăzi, PSD își dorește să fie parte a soluției, dar nu în orice condiții. Îmi doresc ca și ceilalți să-și asume această perioadă. Dacă vor înțelege apelul meu, vom găsi un numitor comun, la sfârșitul zilei nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”, a afirmat Grindeanu.
Liderul social-democrat a subliniat că prioritar este evitarea unui scenariu dezastruos pentru România, chiar dacă formațiunile implicate ar putea pierde electoral.
„Singurul lucru pe care trebuie să-l evităm este ca România să nu fie într-un scenariu dezastruos, chiar dacă pierd electoral PSD, PNL, UDMR. În special aceste partide, din 2012 și până acum, dar chiar postrevoluționar, au fost aproape tot timpul sau pe rând la Guvernare. Cred că este responsabilitatea noastră să facem acest efort și să trecem această perioadă. După, fiecare cu traiectoria sa politică”, a adăugat el.
Grindeanu a explicat că respinge un guvern minoritar PSD deoarece ar plasa partidul într-o poziție vulnerabilă și a propus, în schimb, ca social-democrații să voteze un executiv minoritar PNL-UDMR.
„Da, resping Guvernul minoritar PSD, pentru că înseamnă poziționarea PSD într-o zonă vulnerabilă. Fac eu o ofertă inversă, PSD votează un guvern minoritar PNL-UDMR, eu sunt convins că nu vor face lucrul ăsta, de aceea vă spuneam că toate aceste șmecherii trebuie date la o parte dacă vrem să găsim numitorul comun. Le găsesc a fi șmecherii politice”, a declarat liderul PSD.
