Trei victorii, dar antrenorul vrea altă atitudine

E Laurentiu
5 Min Read

CSM Târgu Jiu obține a treia victorie consecutivă, dar Mario Găman cere schimbarea atitudinii

CSM Târgu Jiu a învins-o pe Unirea Bascov cu scorul de 1-0, vineri, într-un meci din etapa a opta a campionatului, obținând astfel al treilea succes consecutiv. Antrenorul echipei gorjene, Mario Găman, a declarat însă că nu este pe deplin mulțumit de prestația elevilor săi.

Golul victoriei a fost marcat de Gabriel Dodoi în minutul 2, după o incursiune a lui Denis Bucur pe flancul stâng. Începutul fulminant nu a adus însă spectacolul așteptat de fani, prima repriză încheindu-se fără alte evenimente notabile.

Argeșenii au revenit mai montați de la vestiare, iar intrarea lui Ionică a revitalizat jocul oaspeților, care au avut trei ocazii în doar cinci minute. Portarul Șocu a fost decisiv la șuturile lui Dinoci și Govlej.

Gorjenii au marcat din nou în minutul 70, prin Lupuleț, cu o lovitură de cap după o centrare perfectă a lui Habet, dar centralul Dumitru Lac a acordat fault în atac, anulând golul. Au urmat alte trei ocazii ratate de gazde: Bucur a înșirat trei jucători dar nu l-a putut învinge pe Păun (min. 72), Geană a scăpat singur cu portarul dar lobul său a trecut peste transversală (min. 82), iar Bebeto a șutat slab din centrul careului (min. 90).

Oaspeții au fost prea apatici pentru a pune probleme unei defensive conduse foarte bine de Elton da Silva, iar finalul confruntării a consemnat a treia victorie consecutivă pentru târgujieni.

În ciuda rezultatului pozitiv, ritmul, intensitatea și ratările l-au nemulțumit pe antrenorul gazdelor. „O victorie importantă, trei puncte care ne ajută să rămânem acolo în fruntea clasamentului, dar e păcat că reușești să marchezi rapid, ai conducerea jocului, control total, și nu reușești să fii atent în fața porții. Nu ai inspirație. Din păcate, am intrat în jocul lor. Nu am avut cursivitatea acțiunilor pe care ne-o dorim. Viteza jocului a lipsit, cred că putem mult mai mult”, a declarat Mario Găman.

Tehnicianul a subliniat necesitatea unei schimbări de atitudine în rândul echipei: „Eu îmi doresc altă mentalitate, pentru că nu mă mulțumesc cu puțin. Cred că la ora asta, cu ceea ce avem în lot, putem face față oricărui adversar și putem face față cu brio, dar trebuie să schimbăm un pic atitudinea. Urmează două jocuri grele, cu siguranță cu două echipe care se vor bate la play-off, Jiul Petroșani și Craiova 2, apoi un joc acasă cu Fărcășești, știți prea bine ce înseamnă derby-urile gorjenești. Și, atunci, trebuie să fim foarte atenți, pentru că dacă repetăm evoluția din seara aceasta, mă refer la aspectul jocului, putem avea probleme și trebuie să ne schimbăm un pic și atitudinea. Trebuie să ne schimbăm un pic și dorința de a crește, pentru că eu unul, personal, și staff-ul meu ne dorim mult mai mult, și e normal în momentul când muncești zi de zi”.

Succesul i-a fost dedicat primarului Marcel Romanescu, care și-a sărbătorit în tribune ziua de naștere. „Îi dedicăm această victorie primarului Marcel Romanescu, pentru că astăzi a fost ziua dumnealui, un om care ne-a susținut mereu, necondiționat, și pe această cale îi transmitem un sincer «La mulți ani»!”, a adăugat Găman.

CSM Târgu Jiu a evoluat cu următoarea formulă: Șocu – Lăpădat (65 Șantia), Elton, Brășfăleanu, Pîrcălabu, Habet (88 Lupulescu), Filip, Lupuleț, Dodoi (76 Miruță), Voinea (65 Lazăr), Bucur (76 Geană). Rezerve neutilizate: Oprița, Chirițoiu, Stăpan, Iordaiche, Pătrășcoiu, Ciocea. Antrenor: Mario Găman.

Unirea Bascov a aliniat următorul unsprezece: Păun, Puică, Comănescu (76 Șerban), Amos, Dumitrache, Iosifescu (46 Ionică), Govlej, Dinoci (67 Ceder), Ilie (67 Mircea), Teodorescu. Rezerve neutilizate: Wagner, Linte, Staicu, Ionescu, Stoica. Antrenor: Marius Priseceanu.

Sâmbătă, 17 octombrie, CSM Târgu Jiu se deplasează la Petroșani.

Share This Article