CSM a pierdut nemeritat la Lupeni. Greșelile și lipsa de concentrare au fost decisive

E Laurentiu
4 Min Read

CSM Târgu Jiu, învinsă la Lupeni în Liga 3. Prima înfrângere a sezonului pentru echipa lui Mario Găman

Echipa de fotbal CSM Târgu Jiu a suferit prima înfrângere din actuala ediție de campionat a Ligii 3 Superscore, fiind învinsă cu scorul de 1-0 (1-0) de Minerul Lupeni, într-un meci disputat marți, în runda a cincea. Partida a fost decisă de erorile gorjenilor și de lipsa de concentrare la finalizare, în condițiile în care formația oaspete a controlat cea mai mare parte a jocului.

Meciul a debutat într-un ritm bun, dar ambele formații au ajuns greu în apropierea porților adverse, confruntarea fiind dominată de lupta pentru supremație la mijlocul terenului. CSM Târgu Jiu a avut inițiativa, însă a greșit la ultima pasă și a pierdut numeroase baloane în jumătatea adversă. Una dintre aceste erori s-a transformat într-un contraatac letal al hunedorenilor, iar Bărbat a deschis scorul în minutul 43.

În repriza secundă, pe măsură ce timpul a trecut, Minerul Lupeni a cedat total inițiativa și a fost înghesuită în propriul careu. Habet a șutat pe lângă vinclu din lovitură liberă în minutul 72, Geană nu l-a putut învinge pe Stoian în minutele 83 și 89, iar incursiunile lui Bucur, care au dezechilibrat de multe ori defensiva adversă, nu au putut fi fructificate de colegi. Portarul Șocu, intrat în repriza secundă, a avut două intervenții bune, dar după faze venite tot din greșeli de pasare.

Antrenorul Mario Găman a declarat după confruntare că rezultatul nu reflectă ceea ce s-a întâmplat pe teren. „Din păcate, fotbalul câteodată este nedrept și astăzi este unul dintre acele momente în care rezultatul nu reflectă ceea ce s-a întâmplat pe teren. Dacă prima repriză a fost una echilibrată, repriza a doua ne-a aparținut în totalitate. Am avut posesie, am controlat jocul, am construit și am avut situații și ocazii clare. Am împins adversarul foarte mult în propria jumătate și, sincer, în repriza a doua Lupeniul nu a reușit să ne pună aproape nicio problemă. Este frustrant când muncești, controlezi jocul și creezi, dar la final nu ești răsplătit cu rezultatul pe care îl meriți. Nu avem însă timp să ne plângem. Trebuie să rămânem uniți, să învățăm din ceea ce am făcut bine și din greșeli și să continuăm să muncim. Sunt convins că, dacă vom repeta astfel de evoluții, rezultatele vor veni”, a spus Găman.

Deși nu a avut prestații slabe, CSM Târgu Jiu a adunat doar două puncte în ultimele trei etape. Echipa trebuie să se regrupeze rapid, pentru că vineri, pe Stadionul „Constantina Diță”, primește vizita formației Academica Balș.

CSM Târgu Jiu: Oprița (min.61 Șocu) – Lăpădat, Lazăr (min.46 Habet), Elton, Pîrcălabu (min.80 Chirițoiu) – Brășfăleanu, Filip, Șantia (min.61 Bucur) – Bebeto, Voinea (min.80 Geană), Dodoi. Rezerve: Stăpan, Miruță, Pătrășcoiu, Iordaiche. Antrenor: Mario Găman

Minerul Lupeni: Stoian, Ventes, Bărbat (min.66 Buloi), Bedea (min.66 Creciunesc), Offorzor, Yabre, Birbic (min.90+2 Pîrvu), Alexe, Moumbagna, Pancu, Tiganj (min.90+2 Zamura). Rezerve: Obed, Popa, Ursu, Milotin, Dulap. Antrenor: Ionuț Moșteanu

Share This Article