Producătorii din Gorj vând strugurii direct din vie, la prețuri de până la 4 lei kilogramul
Gorjenii care au cultivat viță-de-vie renunță să mai producă vin pentru consum propriu și își vând recolta direct din gospodării și din vii. Anunțurile pentru vânzarea strugurilor au apărut în mai multe localități din județ, iar prețurile pornesc de la 3 lei kilogramul și ajung până la 4 lei kilogramul, în funcție de soi și de zona în care sunt cultivați.
În Stănești, sunt scoși la vânzare struguri din soiul Ananas, la prețul de 3 lei kilogramul. Un alt anunț, din zona Arsuri, județul Gorj, vizează struguri din soiurile Ananas și Nova Albă, la un preț de 3,5 lei kilogramul. La Roșia de Amaradia sunt disponibili struguri „de băutură“, din soiurile Ananas și Nova, prețul anunțat fiind de 4 lei kilogramul. Un alt producător din Crasna oferă struguri la prețul de 3,80 lei kilogramul.
Vânzarea directă din vie le permite producătorilor să își valorifice recolta fără intermediari, iar cumpărătorii pot achiziționa struguri atât pentru consum, cât și pentru prepararea vinului de casă. Prețurile diferă în funcție de soi, calitate și localitatea în care se află producția.
Valorificarea directă a materiei prime este pusă și pe seama faptului că, în anumite zone, producția de struguri este superioară celei de anul trecut. Prin urmare, surplusul din gospodării este scos la vânzare încă de pe acum.
