Nostalgii de toamnă în Țara Jiului de Sus – Polovragos

E Laurentiu
3 Min Read

Nostalgii de toamnă prin țara Jiului de Sus: farmecul târgului de duminică de la Polovragi

Așezată între tâmplele Parângului și Căpățânii, la ieșirea Oltețului din cheile săpate cu trudă, localitatea Polovragi își întâmpină vizitatorii cu un peisaj pitoresc și cu o tradiție a târgurilor care animă zona de secole. Denumirea locului are mai multe ipoteze, una dintre ele sugerând că ar deriva din cuvântul grecesc care înseamnă îngrămădire de stânci. O altă legendă spune că numele ar veni de la o plantă numită polovracă, din care niște vraci care locuiau în peștera din chei preparau leacuri folosite în vremurile de demult.

Ceea ce face însă Polovragiul cu adevărat special este bâlciul organizat de Sfântul Ilie, pe locul numit Câmpul Mare, considerat cel mai mare al Olteniei Subcarpatice. În restul anului, chiar și în perioadele reci, într-un colț al aceluiași loc se ține, în fiecare duminică, un târg săptămânal. Aici vin comercianți, meseriași, nelipsitul Coleus rural și vânzători de produse lactate ori specialități ale zonei.

Atmosfera este completată de câteva terase ambulante, unde rudele sau cunoscuții se pot cinsti la o discuție despre viitoarele afaceri, iar crescătorii de animale mari sau mici vin să întregească pitorescul tabloului. Iar dacă în acea săptămână este programat vreun meci de fotbal între echipa locală și alta din aceeași divizie, spectacolul sportiv, incluzând galeria și staffurile celor două echipe, este pe placul tuturor, chiar și al celor mai puțin familiarizați cu sportul rege, veniți întâmplător pe acele locuri măcar pentru a respira o gură de aer curat și a-și dezmorți picioarele la o tură pe Cheile Oltețului.

După câteva descinderi pe plaiul Polovragilor, lumea din târg devine familiară, iar orientarea se face din prima, fie că este vorba de a lua un condiment preparat în casă, o brânză bună ori, de ce nu, o țuică păstrată în butoi de dud, de culoarea chihlimbarului, ce privită în soare pare un crâmpei desprins din el.

La final, mărturisirea nu poate fi decât una sinceră: în acele câteva ore petrecute acolo, de câte ori există ocazia, relaxarea este cum în puține alte locuri ar putea fi resimțită. Oamenii amabili, priveliștea, fețele celor care se întâlnesc în târg la cum părături, personajele din galeria locală a echipei de fotbal care fac deliciul celor din jur, și, de ce nu, un mic ori o bere la umbră, într-una din terasele de pe platou, sunt doar câteva dintre motivele de a reveni cu plăcere prin aceste locuri.

Share This Article