Povestea întâlnirii cu berzele în Gorj
De ceva vreme, din cauza problemelor cotidiene, nu am mai avut ocazia să vizitez cuiburile de berze din zona Şomăneşti și Slobozia. Curiozitatea mea pentru evoluția „juniorilor” și pregătirile acestora pentru migrarea anuală m-a adus să îmi doresc să observ cum se desfășoară această importantă etapă a vieții lor. Din informațiile strânse de la un specialist, știu că migrarea lor duce până în Africa, mai exact în Delta Nilului.
Până când am citit un articol într-un ziar central despre berze care făceau popas pe acoperișurile din Valea Jiului, am ignorat total acest subiect. M-am izbit de vestea despre cum berzele adulte își pregătesc puii pentru zboruri din ce în ce mai lungi. Este evident că aceste păsări trebuie să fie inițiate în arta zborului, ținând cont de dificultățile rutei de migrație pe care urmează să o parcurgă.
Așadar, am decis să mă duc și să observ cum se antrenează „juniorii” din Gorj și, dacă se poate, să imortalizez aceste momente. Dar, din păcate, am ajuns pe terenul unde semnalam prezența acestor păsări doar pentru a descoperi că majoritatea cuiburilor erau goale. Berzele, împreună cu puii lor deja maturi, au plecat în migrarea anuală, o călătorie care, după cum am menționat, se îndreaptă spre Delta Nilului ori alte locuri calde din Isdrael.
Locuitorii din zonă mi-au povestit că plecarea acestor păsări s-a desfășurat după un fel de „adunare generală”, în care berzele s-au strâns într-un cor de ciripituri. Această melodie era atât de asemănătoare unui ritm de toacă, care răsuna puternic, semn că instinctele ancestrale le împingeau spre destinațiile lor de iarnă.
Cu această ocazie, un localnic a relatat o întâmplare din trecut: cum, după ce un pui de barză a căzut dintr-un cuib în curtea unei bătrâne, aceasta l-a îngrijit cu drag, hrănindu-l cu pești și brotăcei prinsi de copii. După ce și-a revenit, bătrâna a avut ideea de a-l vopsi pe spate, după cum era obiceiul, iar toamna, „cea roșie” a plecat alături de restul berzelor. Primăvara următoare, aceasta s-a întors, și-a făcut cuib într-unul abandonat și a avut parte de o nouă generație de pui.
Cu toate acestea, anul următor „barza roșie” nu a mai reușit să se întoarcă. Fie că era vorba de lungimea rutei, de oboseală sau de eventualele pericole ascunse, soarta acestei păsări a rămas necunoscută pe drum. Localnicii vârstnici din Câlnic și Şomănești își mai amintesc de povestea berzei roșii și de cum, odată vopsită, aceasta a devenit parte din comunitatea lor.
Astfel, chiar dacă lungimea și dificultatea migrației sunt imense, berzele revin mereu la locurile de unde pleacă, anunțându-și sosirea printr-un cor de ciripituri și clămpănituri specifice. Această legătură profundă dintre oameni și natură continuă să fascineze și să inspire pe cei care au ocazia să observe acest minunat spectacol al vieții.
