Un chip pe lemn ud, începutul unei chemări
Într-o toamnă ploioasă, la marginea unui gard din curtea casei sale, Alina Cococu a văzut pe câteva trunchiuri de salcie umede, pe alocuri putrezite de apă, un chip în alb și negru. L-a recunoscut ca fiind al Sfântului Apostol Petru. A luat lemnul în casă, iar după ce s-a uscat, a pictat chipul așa cum îl văzuse. Așa a apărut prima sa icoană.
„Simt cum fiecare icoană mă cheamă, este ceva ce nu se poate exprima în cuvinte, simt cum sfinții pe care îi pictez sunt acolo, prezenți în timpul lucrului”, mărturisește Alina.
De la pictură de șevalet la mii de icoane
Alina Cococu a absolvit Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, specializarea pictură de șevalet, unde a studiat istoria artei și a reprezentat județul Gorj la olimpiadele școlare naționale. A urmat apoi Facultatea de Litere, specializarea limba română și limba franceză. De-a lungul anilor, a realizat sute și chiar mii de icoane, folosind tehnici și materiale diferite.
Fiecare lucrare începe cu alegerea suportului: lemn de diferite esențe și dimensiuni, piatră de râu sau de munte. În ultima perioadă, Alina lucrează și cu coajă de ou, lipind bucățile una câte una pe lemn pentru a obține un efect de mozaic. Urmează grunduirea, aplicarea culorilor în mai multe etape și lăcuirea. După uscare, icoanele ajung la biserică pentru a fi sfințite.
Cinci săptămâni pentru o singură icoană
Una dintre cele mai migăloase icoane realizate de Alina a necesitat aproximativ cinci săptămâni de muncă și peste 6.000 de bucăți de coajă de ou. Lucrarea a fost donată bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Alimpești, comuna sa natală.
Alina Cococu a ocupat și funcția de viceprimar al comunei Alimpești. Despre diferența dintre cele două lumi, spune: „Activitatea ca meșter popular și cea administrativă sunt două lumi complet diferite, care solicită atenția din perspective total opuse”. Dacă administrația cere decizii rapide, icoana cere răbdare, liniște și atenție la fiecare detaliu. „Am învățat să-mi cultiv răbdarea și să mă dedic cu totul și am înțeles că nu suntem singuri niciodată”, mărturisește ea.
„Icoana își alege omul care are nevoie de ea”
Pentru Alina, fiecare lucrare are o destinație și un rost. „Întotdeauna mă gândesc unde va ajunge lucrarea mea și îmi place să cred că, de fapt, icoana își alege omul care are nevoie de ea și nu invers”, spune ea. Consideră icoanele „ferestre spre cer, prin care sfinții reprezentați ne vorbesc și ne ascultă” și obiecte vii care au primit harul lui Dumnezeu spre întărirea credinței oamenilor.
Dintre toate reprezentările realizate, una revine constant: Iisus cu coroana de spini, pictat în sute de reprezentări și în tehnici diferite. „Poate că fiecare dintre noi ne ducem propria coroană de spini. Și dacă Iisus a purtat-o cu blândețe și cu acceptare, deși atât de dureroasă, la fel și noi avem propriile dureri sau neputințe de dus”, explică Alina.
Meșteșugul, între elevi și provocări
Alina a avut elevi din mai multe localități cărora le-a transmis tainele acestui meșteșug. Spune însă că nu este suficient să înveți tehnica, ci este nevoie de timp, atenție și dedicare. O problemă tot mai simțită pentru meșterii populari rămâne promovarea și vânzarea lucrărilor. „Cel mai greu consider că este faptul că nu avem unde să ne promovăm lucrările și unde să le vindem pentru a ne putea susține cel puțin costul materialelor”, afirmă ea.
Deși a studiat și a călătorit în mai multe locuri, Alimpeștiul a rămas locul de care se simte profund legată. „Alimpești este locul unde m-am născut și am crescut și unde m-am reîntors după terminarea studiilor. Am promovat localitatea mea oriunde am mers în țară și în străinătate”, spune Alina.
Liniștea de după ultima culoare
Cel mai important moment pentru Alina nu este atunci când pune ultima culoare, ci ceea ce simte după ce icoana este terminată. „Este un sentiment de liniște interioară pe care cuvintele nu îl pot cuprinde atunci când lucrarea este gata”, mărturisește ea. Adevărata satisfacție vine însă când și cel care privește lucrarea simte ceva. „Cel mai frumos moment este atunci când omul din fața mea simte emoția din lucrarea mea. Atunci aceasta și-a atins scopul și a trecut dincolo de materie”, adaugă meștera.
După ani de muncă și mii de icoane, Alina Cococu nu vorbește despre faimă sau despre numărul lucrărilor. Când este întrebată ce ar vrea să rămână după ea, răspunsul vine simplu: „După mine aș vrea să rămână credința în Dumnezeu, să nu se piardă încrederea în ajutorul sfinților care sunt tot timpul prezenți”.
