Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, ocrotitorii Olteniei
Astăzi, 7 octombrie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, doi demnitari romani care au trăit în timpul împăratului Maximian (286–305) și care și-au dat viața pentru credința creștină. Serghie a îndeplinit funcția de primicer, comandant al gărzii imperiale, iar Vah a fost secundicer în trupele de elită care alcătuiau școala gentililor.
Cei doi erau creștini în taină, însă au fost denunțați împăratului pentru că au refuzat să aducă jertfe idolilor. Sunt cunoscuți ca un simbol al prieteniei duhovnicești devotate, fiind frați întru credință și martiriu, deși nu erau frați după trup.
Martiriul celor doi sfinți
Când împăratul păgân a aflat despre credința lor, i-a chemat la el și le-a poruncit să aducă jertfă idolilor. Cum au refuzat, au fost îmbrăcați în port femeiesc și plimbați prin cetate spre umilirea lor, apoi au fost trimiși la guvernatorul Antioh pentru a-și primi pedeapsa.
Vah a murit primul, fiind biciuit până la sânge, iar Serghie, după numeroase cazne, a fost decapitat cu sabia. Mărturisirea lor a rămas pilduitoare: „Avem un Dumnezeu în cer Adevărat, Simțitor, Nemincinos și Viu, Aceluia ne închinăm”. Martiriul lor este datat în anii 303–305.
După documentele siriace, Serghie ar fi fost chiar rudă cu cezarul. Împreună cu Vah, bunul său prieten, se bucurau de o mare libertate în cuvânt înaintea tronului. Cei care îi invidiau au fost cei care au dezvăluit împăratului taina credinței lor. Pentru a afla adevărul, Maximian a hotărât ca toți cei din gardă să aducă jertfe în templul lui Zeus. La momentul stabilit, nu i-a găsit pe cei doi sfinți înăuntru și, căutându-i, i-a aflat afară cântând imnuri de laudă lui Dumnezeu.
Cinstirea și răspândirea cultului
Creștinii au ridicat la Al-Rusafa, pe râul Eufrat, o bazilică impunătoare devenită cel mai căutat loc de pelerinaj din zonă. În anul 431, Episcopul Alexandru de Hierapolis, localitate aflată în nordul Siriei, a cheltuit trei sute de pungi de aur pentru a ridica o bazilică în cinstea celor doi sfinți mucenici, zidită în mijlocul stepei siriene, între zidurile cetății Rusafa.
Din secolul al V-lea, influența lor a început să iradieze dincolo de Rusafa, peste Siria și Mesopotamia, ajungând până în Armenia și Galia. Hagiografii au ajuns la concluzia că Sinaxarul Sfinților Serghie și Vah datează din secolul al V-lea, fiind scris original în limba siriacă. Textul grecesc îi aparține lui Sever de Antiohia, legat de vestita sa Omilie pentru Mucenicii din Rusafa, rostită la 7 octombrie 514.
În Orient, Mitropolitul Ahudemmeh de Tagrit (sec. VII) a ridicat o nouă bazilică în cinstea lor, replică a celei de la Rusafa, în mijlocul stepei de la nord-est de Irak, pentru a-și feri episcopia de raidurile beduinilor. Sfântul Serghie este cinstit la sirienii de răsărit în zilele de 1 octombrie, 3 și 6 mai, 9 decembrie și mai cu seamă în 7 octombrie.
Moaștele sfinților în România
Capetele celor doi sfinți au fost aduse în țara noastră de către Sfântul Voievod Neagoe Basarab și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Cele două racle cu sfintele moaște au fost făcute din porunca arhierească a Episcopului Iosif de Argeș, cu sprijinul creștinilor binevoitori din orașul Pitești, în anul 1867, ca semn de recunoștință pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni.
În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaște au fost aduse la Craiova și depuse în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitrie – izvorâtorul de mir”, în timpul Mitropolitului Firmilian al Olteniei. Ei sunt considerați ocrotitori ai Olteniei.
Mărturisirea care a adus mucenicia
Cei doi sfinți au învățat de mici dreapta credință și Îl propovăduiau pe Dumnezeu. Aflând împăratul păgân despre acest lucru, i-a chemat la el și le-a poruncit să aducă jertfă idolilor. Cum ei au refuzat, au fost supuși la chinuri groaznice, primind în cele din urmă cununa muceniciei.
Așadar, Sfinții Serghie și Vah, mai înainte de a primi cununa muceniciei, nevrând să lepede dreapta credință, au fost dezbrăcați de hainele bărbătești, îmbrăcați în veșminte femeiești și purtați în batjocură pe ulițele cetății. Propovăduind cuvântul Domnului în fața păgânilor, cei doi mucenici au fost torturați la porunca împăratului, fiind uciși pentru că Îl iubeau pe Dumnezeu.
