Florin Preda-Dochinoiu și „Transplantul de infinit”: o lecție de hermeneutică aplicată
Artistul plastic Florin Preda-Dochinoiu propune o incursiune în zona artei semiotice, acolo unde semnele își schimbă neîncetat înțelesul, iar granițele dintre figurativ și nonfigurativ devin fluide. Pictorul contemporan este situat în avangarda transculturației, într-o zonă a nondefinitului și a straniului ostensiotic, unde trimiterile la codul QR și la codul social devin parte din mesajul artistic.
În lucrări precum „De ce” sau „Altă interpretare la De ce”, artistul glisează discret spre ispita happeningului, fără a se integra însă în paradigma artei conceptuale sau a celei experientale. Îndemnul „Scanează-mă!” devine un indiciu al faptului că, înainte de a se constitui în mesaje, comunicația plastică presupune punerea în contact cu publicul.
Centrul vizual și forța compoziției
În viziunea artistului, privitorul devine o autoritate care se încarcă de energie contemplativă. Vectorii lucrează centrifug și centripet, iar condițiile optice îi permit acestuia să disemineze relieful semantic-alegoric și metaforic al lucrărilor precum „Benzi de cerc”, „Vulnerabilities” sau „Primul semn”.
Se disting trăsăturile circularității, formele circulare din interiorul compozițiilor, capul Creatorului înconjurat de un nimb. Ovalul semnifică tensiunea viziunii elipsoidale mandalice, superioară tondoului, ajutându-l pe pictor în lupta cu figura umană, așa cum se observă în „(D)efecte originale”, „Albastru de ținut minte”, „Doamne-ajută!” sau „Forma Înălțării”.
O expoziție deschisă în anul Brâncuși
Expoziția a fost deschisă în anul în care Constantin Brâncuși a împlinit 150 de ani de la naștere și cuprinde 15 lucrări, număr cu valoare sacră, simbolizând unirea, centrul, armonia, echilibrul și infinitul. Vernisajul a fost oficiat cu o notă solemnă, asigurată de doi comentatori și esteticieni de elită: Pavel Șușară și Dalina Bădescu.
În siajul lui Erwin Panofsky, pictorul identifică în arta sa stilistică sensul meta- și trans-istoric, iar comportamentul său artistic echivalează cu impulsul estetic și cu năzuința dezvăluirii rădăcinii esențiale, înaintea altarului, a templului, a icoanei. Sensul imanent este în oglindă cu cel transcendent, întrucât dincolo există întotdeauna o seducție a infinitului.
Culoarea și necesitatea interioară
Artistul gorjean mizează pe sunetul interior al culorilor, pe efectul lor pur fizic, apoi pe cel psihic, căci ele provoacă o vibrație sufletească și un ecou emotiv. Albul acționează asupra sufletului ca o prelungă tăcere, un zid rece și indestructibil care se întinde la infinit, așa cum se vede în „Zgomot pe alb”, „Cu păsările păcii lăuntrice”, „Ceea ce nu încape într-o singură pagină” sau „Din timp în semn. Din semn, desemn”.
Albastrul, culoarea tipic cerească, își desfășoară liniștea până în adâncul sufletului omenesc, iar pătratul, aflat în relație cu structura verticală sau orizontală a decorațiilor arhitectonice, poate sugera o stare atemporală și transtemporală.
Un remarcabil compoziționist nonfigurativ
Florin Preda-Dochinoiu este un remarcabil compoziționist nonfigurativ, cu accente ritmice cathartice ori, când e cazul, aritmice. Pentru el, opera de artă se naște într-un mod tainic, enigmatic, din artist. Lucrările sale, fiind bine pictate, au viață interioară și valoare imperturbabilă.
Dintre lucrările remarcabile sunt semnalate „Răscruci pe Calea Lactee”, „Forma înălțării”, „Moulin Rouge, dragoste pe radical” și „Exerciții de permanență”. Artistul motrean a dobândit calitatea de a fi relecturat grație artei sale intuitive, grație cântării la orga propriei vocații și inteligenței de a fi explorat un teren bogat și fecund: cel ofertat de noua paradigmă transmodernistă.
