Urs semnalat pe o stradă din Târgu Jiu. Jandarmii au verificat zona, dar animalul nu a mai fost găsit
Locuitorii din Târgu Jiu au fost alertați, marți seară, prin intermediul unui mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezența unui urs pe strada Merilor. Autoritățile au intervenit rapid, însă animalul nu a mai fost găsit.
Alerta a fost transmisă populației în jurul orei 21:41, după ce un cetățean a sesizat prezența ursului pe strada Merilor din municipiul Târgu Jiu. La fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție din cadrul Jandarmeriei Gorj, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a emis mesajul RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor.
Jandarmii au verificat zona indicată de persoana care a făcut sesizarea, precum și străzile și zonele din apropiere. Chiar dacă animalul nu a mai fost identificat, echipajele au continuat căutările până la ora 23:00, folosind inclusiv semnalele acustice și luminoase din dotare.
La intervenție s-au prezentat și primarul municipiului Târgu Jiu, doi medici veterinari și directorul AJVPS Gorj. La finalul activității, autoritățile nu au mai identificat ursul în zona indicată sau în împrejurimi.
Reprezentanții Jandarmeriei le recomandă cetățenilor să nu încerce să se apropie de animal și să anunțe imediat autoritățile dacă observă un urs.
„Recomandăm cetățenilor ca, pentru a rămâne în siguranță, să apeleze numărul unic de urgență 112 în momentul în care observă prezența unui urs, permițând astfel alertarea structurilor specializate. De asemenea, este important să se îndepărteze imediat de zona de pericol, fără a efectua mișcări bruște care ar putea agita animalul”, au transmis jandarmii gorjeni.
